Asistent social/Manager de caz
Adaugat: 1 lună în urmă
SOS SATELE COPIILOR ROMANIA
Asistent social/Manager de caz
Adaugat: 1 lună în urmă
SOS SATELE COPIILOR ROMANIA
Acest anunt este cu aplicare externa. Cand dati click pe Aplicare Externa veti fi redirectionat pe un alt site pentru a aplica.
Despre job:
-Vei realiza managementul de caz pentru o parte dintre copiii si tinerii care cresc la SOS Satele Copiilor;
-Vei asigura implicarea familiei biologice, a părinţilor sociali, a consilierilor, a reprezentantului legal şi a copilului şi îi sprijină pe aceştia în toate demersurile întreprinse in ceea ce privește bunăstarea copilului/tânărului;
-Vei dezvolta, împreună cu echipa multidisciplinară, modalități de interventie, planuri de acţiune, şi măsuri specifice în domeniul asistenţei sociale;
-Vei participa activ în procesul de admisie a copiilor în sistemul SOS;
-Vei pregăti și înainta documentele prevăzute de legislaţie, instituţiilor responsabile cu monitorizarea cazurilor copiilor/tinerilor, conform solicitărilor primite din partea acestora și a parteneriatelor încheiate;
-Vei colabora cu instituţiile publice care activează în domeniul protecţiei copilului (DGASPC partenere, Primării, Agenţia de Plăți și Inspecție socială).
Despre ce îți oferim:
-Tichete de masă în valoare de 35 lei/zi;
-Primăvara vine și cu o primă de 8 Martie (nu facem diferențe dacă te numești ”Vlad”);
-O primă de Paște;
-Un bonus de performanță în luna Decembrie;
-O zi liberă de ziua de naștere și o zi liberă de ziua Familiei;
-Zile suplimentare de concediu;
-Asigurare medicală de sănătate Allianz Tiriac;
-Supervizare de grup și individuală;
-Decontare taxa Colegiu;
-Acces la cărțile din biblioteca Bookster;
-Bonus de recomandare candidați;
-Un spațiu de lucru cu care natura a fost generoasă;
-Participare la diferite formări, traininguri, schimburi de experiență cu alte echipe, conferințe, evenimente;
-O cauză care îți va merge la suflet și tot atâtea feluri de a o face să se întâmple, într-o lume în care nevoia de a face lucruri cu sens e din ce în ce mai răsunătoare.
- Pozitia este pe o perioada determinata de minim 2 ani;
Sfaturi de siguranta
- Nu trimiteti niciodata BANI in avans sau acte de identitate pentru aplicarea la un loc de munca. Nu trimiteti bani in avans pentru promisiuni de angajare sau alte oferte similare.
- Daca aveti impresia ca acest anunt nu este real, va rugam sa il raportati apasand butonul "Raporteaza Job"
This action will pause all job alerts. Are you sure?
Fii informat
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru si primeste cele mai recente oferte de munca si informatii despre cariera direct in inbox-ul tau.
Securitatea datelor dumneavoastra este importanta pentru noi. Citeste Politica de confidentialitate.