Dacă ești genul de om de acțiune, care nu suportă să stea pe scaun, nici acasă, nici la birou, probabil ți s-ar potrivi un job de teren.
Poate ești la început de drum și atunci te-ar ajuta niște idei în acest sens, sau poate ți-ai dat seama, în cursul anilor, că un astfel de loc de muncă e pe inima ta, caz în care, poate, ai vrea să te reprofilezi. Oricare ar fi cazul, iată mai jos o listă de joburi, din care sigur unul ți s-ar potrivi.
Întâi de toate, conștientizează că un job de teren are o multitudine de beneficii. Timpul petrecut în aer liber îți poate îmbunătăți sănătatea prin reducerea nivelului de stres și păstrarea condiției fizice. Dacă ești o persoană care iubește natura, te ajută să te simți conectat cu aceasta. Să-ți speli ochii și mintea zi de zi. În ceea ce privește munca, îți oferă avantajul de a face mereu ceva diferit. Și a nu sta zi de zi, non-stop, la calculator.
Fotojurnalist
Cu toții cunoaștem zicala ”O poză valorează cât o mie de cuvinte”. Iar tu ai ocazia de a face asta. Fotojurnalismul este procesul de a spune o poveste bazându-te pe imagini. Unii dintre cei ce practică această meserie călătoresc foarte mult, alții alții cunosc foarte mulți oameni – jobul vine cu provocări dintre cele mai frumoase.
Job în studierea și protecția mediului
Acest job necesită destul de multă activitate. Trebuie să mergi în teren pentru a studia mediul și condițiile existente. Dacă lucrezi în protecția mediului, e necesar să te deplasezi pentru a culege informații și probe care să te ajute în a-ți îndeplini sarcinile.
Ghid turistic
Profesia de ghid turistic presupune să vizitezi împreună cu turiștii diferite obiective și să poți să oferi informații despre acestea. Limba de comunicare în general trebuie să fie cea utilizată de clienți, deci optim ar fi să știi cât mai multe limbi străine, engleza fiind chiar obligatorie. Pasiunea pentru locuri și frumos va face însă diferența. Gândește-te numai cu câți oameni diferiți vei intra în contact și ce prietenii se pot naște.
Arheolog
Arheologul este cel care studiază trecutul istoric al omenirii, făcând săpături în situri și analizând artefacte și alte rămășițe fizice. Această meserie presupune îmbinarea muncii de teren cu cea de laborator. Setea de cunoaștere este esențială în acest job.
Arhitect peisagist
Jobul de architect peisagist presupune pasiunea pentru a construi spații exterioare unice, care să bucure privitorul. Deși, peisagistul este nevoit să petreaca timp în interior pentru a crea modele de design și a se întâlni cu clienții, o mare parte a programului de lucru este dedicat muncii în aer liber.
Dacă nu te-a convins niciunul dintre joburile de mai sus, află că acestea sunt doar o mică parte din cele existente. Aproape orice meserie poate avea o latură de muncă pe teren. Tu trebuie doar să o găsești, să-ți faci ”nișa” ta.
Joburi de viitor
Totuși, trebuie să ai și o gândire pe termen lung. Dacă vrei să rămâi cu picioarele bine înfipte în realitate, iar pentru tine un venit frumos e ținta, n-ar strica să arunci și o privire asupra joburilor viitorului. Lumea se schimbă și meseriile odată cu ea. Iată ce joburi vor fi la mare căutare în viitor. Mai cu seamă dacă ești foarte tânăr, gândește-te bine, pentru că e vorba despre o carieră aflată abia la început.
Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că ritmul alert de dezvoltare a societăților transformă rapid modurile în care lucrăm. Tehnologiile pe care le folosim în munca noastră devin din ce în ce mai sofisticate, iar angajații și managerii trebuie să treacă prin noi cicluri de învățare și formare. Schimbările nu vin, desigur, peste noapte, însă transformări se văd de la an la an, suficient cât să putem să ne îndreptăm privirea spre meseriile noi care au apărut și care urmează să apară.
Un lucru cert e că piața muncii este și va fi într-o continuă schimbare, iar indiferent de ce meserii de viitor se prefigurează, acestea vor fi puternic digitalizate și axate pe tehnologie.
”La mare căutare vor fi Chief Innovation Officer, Chief Technology Officer (CTO), Chief Transformation Officer, Chief Sustainability Officer. Avem într-adevăr multe poziții noi care sunt legate de tehnologie și digitalizare.
Toate aceste poziții au în comun creativitatea, ideile noi, transformarea, adaptabilitatea, comunicarea, o analiză foarte bună a tuturor proceselor și procedurilor, alinierea lor, învățarea de noi softuri, alinierea softurilor atât pe plan național sau european sau acolo unde e localizată compania”, e declarația unuia dintre jucătorii de pe piață, Sorina Faier, Managing Partner la Elite Searchers.
Mai mult, pe lângă acestea, la mare căutare vor fi și joburile nou create pe partea de online marketing, digital marketing, de robotică sau fizică cuantică. De asemenea, joburile din Research and Development (R&D) vor câștiga teren în economiile din întreaga lume. Dacă ne referim la domeniul farma, meseria de epidemiolog sau de chirurg vor fi la fel de căutate.
Un studiu realizat de Dell Technologies și Institute of the Future arată că aproximativ 85% dintre locurile de muncă din 2030 nu au fost încă inventate, schimbările urmând să fie foarte mari datorită Inteligenței Artificiale.
Ce știm însă este că multe din joburile actuale care se bazează pe procese repetitive vor dispărea pentru că tehnologia le va lua locul și ne va ușura viața.
„Din păcate o să pierdem și joburi odată cu această digitalizare și automatizare și mă refer aici la tot ce este repetitiv, în producție, la casele de marcat din retail, în call-center. Dar norocul este că putem să facem alte cursuri și să ținem pasul cu tehnologia și, în final, să ne reprofilăm”, a mai spus aceasta.