Companie nouă? Primești un Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€249)
Gratis
Joburi
Cariera
Te joci?
Salarii
Ofertă Companii
Cont nou
roen

Manager proiect - Inginer instalatii

S.C. Licam Prest S.R.L
1 poziție
Anunț verificat

Anunț verificat

Textul acestui anunț a fost verificat de echipa eJobs pentru a elimina posibile greșeli sau conținut discriminatoriu.

Candidatul Ideal

Știi că ești un lider adevărat, îți pasă de oameni, iar focusul tău pe rezultate și expertiza acumulată în ultimii ani te ajută să construiești mereu circumstanțe care să ajute echipa să performeze?

Se spune că, în domeniul nostru, pe șantier, oamenii sunt mai tehnici, că nu prea au treabă cu relațiile. Însă noi vrem să demonstrăm contrariul.

Suntem vizionari. Ne place să facem lucrurile așa cum credem noi că este sănătos pentru a crea relații pe termen lung și ne-a reușit de minune până acum.

Viziunea noastră este să creăm o cultură a responsabilității și lucrului bine făcut, o comunitate pe care să te poți baza și un model care să ii inspire și pe alții să facă la fel.

Astăzi căutăm un Manager de Proiect care să devină, alături de noi, un partener și un lider responsabil, care să reușească să-i inspire pe alții prin puterea exemplului. Acesta are rolul de a urmăriri execuția lucrărilor și de a aloca resursele pentru o bună desfășurare a șantierelor.

Te vrem în echipa noastră dacă:
  • Ai abilități de project manager și experiență în gestionarea resurselor financiare, umane și de timp.
  • Reușești să organizezi totul astfel încât echipa să livreze la timp și în buget.
  • Te adaptezi usor la situații imprevizibile și complexe.
  • Ești conștient că procesul de învățare nu se oprește niciodată pentru cei care își doresc performanță, și nici tu nu ai de gând să o faci.

Te rugăm să NU aplici la acest anunț dacă:
  • Nu ai cel puțin 2 ani de experiență pe șantier ca manager de proiect.
  • Nu ai studii de specialitate.

Abilități:
  • Capacitate de organizare și coordonare eficientă.
  • Adaptabilitate la situații imprevizibile și complexe.
  • Abilități excelente de comunicare și lucru în echipă.
  • Asumarea responsabilității.
  • Respectarea confidențialității.
  • Orientare către rezultat și deschidere pentru utilizarea noilor tehnologii.

Cunoștințe:
  • Expertiză tehnică în domeniul instalațiilor.
  • Familiaritate cu legislația relevantă pentru lucrările de instalații în construcții.
  • Competențe solide în utilizarea PC-ului (Microsoft Office, AutoCAD sau similar).

Descrierea jobului

Dacă ai experiența și abilitățile necesare pentru rol, descoperă responsabilitățile acestuia:
  • Analizezi proiectele tehnice și te asiguri de implemantarea acestora conform proiectului tehnic și al standardelor din domeniu.
  • Monitorizezi performanța echipelor și a subantreprenorilor.
  • Participi la ședințele de șantier și gestionezi corespondența cu părțile implicate.
  • Cooperezi cu echipa de achiziții pentru livrarea la timp a echipamentelor și a materialelor în șantier.
  • Colaborezi cu echipa de vânzări pentru realizarea ofertelor comerciale
  • Pregatești antemasuratorile pentru situațiile de lucrari, procesele verbale și documentația pentru cartea construcției
  • Ești responsabil de organizarea, verificarea și punerea în funcțiune a instalațiilor astfel încât acestea să corespundă așteptărilor clientului, proiectului tehnic, normelor și standardelor în vigoare.

Ce oportunități ai din rolul de manager de proiect:
  • Te răsplătim pe măsură în baza rezultatelor, contribuției și responsabilităților tale, iar impactul tău asupra afacerii se reflectă în veniturile tale.
  • Educație continuă. Punem preț pe dezvoltarea ta personală și profesională.
  • Lucrezi cu profesioniști. Vii într-o companie care în ultimii ani a crescut continuu, unde vei găsi o echipă de execuție formată deja, cu oameni care știu să aducă performanță și care îți vor fi parteneri în atingerea rezultatelor.
  • Îți lași amprenta. Avem nevoie de profesioniști proactivi și implicați în business. Dacă ești acel om, atunci contribui real la creșterea afacerii. Îți dăm spațiu să inovezi și să îți pui în practică abilitățile și expertiza.

Descrierea companiei

S.C. Licam Prest S.R.L este o firmă românească cu vastă experiență în execuția instalațiilor termice, sanitare, ventilație/desfumare, aer condiționat și gaz metan.
Publicat 3 Apr. 2025Reactualizat 1 Mai 2025Expiră 3 Mai 2025
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.