Companie nouă? Primești un Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€249)
Gratis
Joburi
Cariera
Te joci?
Salarii
Ofertă Companii
Cont nou
roen

District Manager Calarasi

PROFI ROM FOOD SRL
2 poziții
Anunț verificat

Anunț verificat

Textul acestui anunț a fost verificat de echipa eJobs pentru a elimina posibile greșeli sau conținut discriminatoriu.

Candidatul Ideal

Căutăm un District Manager organizat și experimentat în retail, care să coordoneze operațiunile magazinelor din regiunea alocată, să monitorizeze performanța și să implementeze strategii de creștere.
Ar fi grozav dacă ai:
-studii superioare finalizate, preferabil în management sau domeniu financiar, și experiență de minim 2 ani în retail alimentar pe o poziție de management,
-cunoștințe solide de gestiune comercială și foarte bune cunoștințe despre formate de comerț, sortimentații și obiceiuri de consum,
-abilități bune de utilizare a MS Office (Outlook, Excel, Word etc.) și capacitatea de a lucra cu proceduri și de a le implementa,
-abilități excelente de comunicare, atât în relațiile interne, cât și externe, inclusiv în redactarea de rapoarte și e-mailuri,
-abilitatea de a conduce și motiva echipe, utilizând metode eficiente pentru atingerea obiectivelor, și foarte bune abilități de organizare și prioritizare,
-atenție la detalii și abilități analitice, cu o bună înțelegere a cifrelor și raportărilor, și disponibilitate pentru deplasări și program de lucru prelungit.

Descrierea jobului

Cum vei face diferența alături de noi?
-Vei superviza și gestiona operațiunile zilnice ale magazinelor din regiunea ta, asigurându-te că toate procesele sunt desfășurate eficient și conform standardelor companiei. Vei implementa strategii pentru a îmbunătăți performanța și a maximiza profitabilitatea fiecărui magazin;
-Vei stabili și urmări obiectivele de performanță pentru fiecare magazin, utilizând KPI-uri relevante. Vei analiza datele de performanță pentru a identifica zonele care necesită îmbunătățiri și vei dezvolta planuri de acțiune pentru a atinge și depăși aceste obiective;
-Vei efectua evaluări periodice ale performanței magazinelor, analizând vânzările, costurile și alte metrici relevante. Vei pregăti rapoarte detaliate și precise pentru management, oferind recomandări bazate pe date pentru optimizarea operațiunilor și creșterea vânzărilor;
-Vei conduce și motiva echipele din magazine, asigurându-te că toți angajații sunt bine instruiți și aliniați cu obiectivele companiei;
-Vei colabora cu echipele de marketing și vânzări pentru a dezvolta și implementa campanii și promoții care să atragă clienți și să crească vânzările. Vei monitoriza eficacitatea acestor strategii și vei ajusta planurile în funcție de rezultate;
-Vei verifica și asigura respectarea tuturor politicilor și procedurilor interne, inclusiv a celor legate de siguranță, securitate și servicii pentru clienți. Vei oferi suport și îndrumare echipelor pentru a menține standardele ridicate ale companiei.

Cum te vom sustine?
- Investim în tine prin traininguri și cursuri specializate;
- Îți oferim beneficii flexibile: pachete aniversare, reduceri la servicii medicale și multe altele;
- Îți susținem dezvoltarea profesională și personală prin oportunități reale de creștere;
- Îți deschidem drumul spre promovare – pentru că vrem să creștem împreună.
Dacă te regăsesti și vrei să crești alături de un lider în retail, hai in comunitatea #OameniiDeLaprofi!
Aplică acum!
Ne angajăm să promovăm un proces de selecție echitabil și transparent. Politica noastră de echitate asigură că toți candidații sunt evaluați pe baza calificărilor, abilităților și experienței, fără discriminare. Credem într-un mediu de lucru incluziv, în care fiecare are șansa de a reuși.

Descrierea companiei

Am început în 2000, la Timișoara, iar azi suntem cea mai extinsă rețea de retail modern din România. Cu peste 1.700 de magazine în 700 de localități și o echipă de 27.000+ colegi, suntem și cel mai mare angajator privat din țară.
Creștem și ne adaptăm mereu. Ne plac provocările, găsim soluții rapide și folosim tehnologia pentru a face lucrurile mai simple și mai bune.
De peste 10 ani, Profi transformă antreprenori în lideri de succes! Programul „Magazine Partener” le oferă atât angajaților Profi, cât și celor din afara rețelei șansa de a avea propriul business, cu sprijin și resurse solide. Azi, peste 1.650 de magazine sunt deja conduse de Parteneri Profi, oameni care și-au transformat ambiția în realitate!
Din ianuarie 2025, facem parte din Ahold Delhaize, alăturare care ne oferă mai multe resurse și oportunități pentru a sprijini dezvoltarea colegilor noștri și pentru a face locul de muncă și mai fain.
Oamenii chiar fac diferența la Profi! Lucrăm împreună, suntem deschiși și evoluăm zi de zi.
#OameniiDeLaProfi fac echipă bună împreună!
PROFI ROM FOOD S.R.L. prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal având ca temei acțiunile privind personalul (gestionarea forței de muncă, acoperirea nevoilor de personal, recrutare) respectiv pentru a face demersuri la cererea dvs. înainte de încheierea unui contract individual de muncă. Limitam transferul datelor personale către partenerii noștri în cadrul activităților de recrutare și stocăm aceste informații până la data acoperirii postului vacant. Dacă nu sunteți recrutat pe postul pentru care ați aplicat vom stoca datele pentru o perioadă care nu va depăși 6 luni de la data transmiterii datelor cu caracter personal. Avand în vedere că aplicați la un post deschis la nivelul companiei noastre prin intermediul unei platforme de recrutare partenere, vă rugăm să contactați această companie direct pentru a vă informa în legătură cu condițiile de stocare a datelor dumneavoastră de către respectiva companie.După acest termen, datele transmise în scopul recrutării inclusiv CV-ul, vor fi șterse sau distruse din evidențele noastre sau putem continua stocarea acestora în vederea contactării dvs. pentru viitoare poziții deschise în cadrul companiei, numai cu acordul dvs. scris și pentru perioada de timp agreată. În orice moment vă puteți retrage consimțământul acordat pentru stocarea de către noi a datelor personale transmise în vederea recrutării. De asemenea, vă aducem la cunoștință că în conformitate cu Regulamentul General privind Protecția Datelor (GDPR), beneficiați de drepturile menționate în Regulament. Ne puteți contacta pentru transmiterea solicitărilor în legătură cu activitățile de prelucrare a datelor personale pe adresa de e-mail: dpo@profi.ro.

Publicat 10 Apr. 2025Reactualizat 8 Mai 2025Expiră 10 Mai 2025
Joburi similare
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.